Dacă până acum mi-am insultat intuiția numind-o paranoia, am de gând să îmi retrag cuvintele, să îmi fac mea culpa și să o onorez așa cum trebuie. Nu sunt paranoic, deși de multe ori, infailibilitatea intuiției mele m-a făcut să cred că am o problemă cu capul și mai ales cu încrederea.
Când am spus că e mai bine să ai încredere în un necunoscut de pe stradă decât în cel mai bun prieten, toți au dat ochii peste cap de parcă aș fi lezat pe Regina Marii Britanii cu afirmația asta deșănțată. Nu era vorba de paranoia, era vorba de o deducție logică ce îmi spunea că încrederea e un lucru mult prea ușor de explicat dar infinit de greu de aplicat și respectat. În cercul meu de amici, e ca o lege fără norme metodologice. Toți o știu, nimeni nu o pune în practică.
Fiindcă regulile și mecanismele intuiției mele au funcționat și de data asta mă felicit și îmi dedic o bere. Fiindcă mi s-a confirmat oficial că nici măcar în cei mai buni prieteni nu poți avea încredere, nu îmi rămâne decât să mă întreb dacă lucrul ăsta li se întâmplă tuturor sau doar mie... (și eventual să scriu un post de naspa). Lucid și NEparanoic spun că ar fi tragic dacă lumea asta s-ar învârti in jurul unor trădători.
In Infernul imaginat de Dante, trădătorii ocupau cea mai de jos treaptă în piramida răsturnată a păcătoșilor. Nimănui nu-i plac trădătorii, deși câteodată ne vedem obligați să trădăm. Am spus Obligați nu Tentați. Tentația vine prin rea voință. Trădătorii prin tentație mușcă oribil din regulile unei lumi în care pretindem că suntem gentlemani.
De unde atâta onoare? De unde atâta tărie de caracter? Pftiu!
Nu am pretins nimănui sinceritatea pe care eu o folosesc frecvent și fără cap. Nu am pretins nimănui să joace după regulile pe care și eu, din când în când le mai încalc. Tot ceea ce am cerut e să nu mi se insulte intuiția... Prieteni, amici, sau ce dracu mai credeți că sunteți, nu ar trebui să aveți impresia că dacă nu mă manifest înseamnă că nu știu! Aveți ghinionul de a sta pe lângă unul a cărui intuiție i-a salvat viața și poate într-o viitoare postare am să vă povestesc și cum s-a întâmplat asta.
Poate v-a indus în eroare faptul că îmi petrec întreaga zi la serviciu, ori că încă mai folosesc telefonul ală care nu știe să facă altceva decât să ... dea telefoane. Poate faptul că ascult muzică de pensionari v-a făcut impresia că eu chiar aș fi unul dintre ei. Mă cunoașteți mai bine! Urăsc să fiu luat de prost. Scriu posturi de nașpa când se întâmplă chestia asta.
Mâine am să îmi anunț un prieten, pe care îl credeam mai deștept, că poate să termine cu teatrul. Nu aveam nevoie decât de o simplă confirmare pentru a face lucrul ăsta. Și cu toate că mi se gâdilă orgoliul știind că încă odată calculele mele au fost corecte, o să doară să îi spun unui prieten că e trădător...
0 comentarii:
Trimiteţi un comentariu