Iubirea are un ciudat simț al umorului. Sau cel puțin o ironie fină ce cu greu o poți depista, decât dacă reușești să o retrăiești de fiecare dată altfel. E o notă personală pe care nu reușești niciodată să o transformi într-o declarație publică.
Unele sentimente și gânduri sunt repetitive, așa cum, de multe ori sunt și greșelile. Îmbinate nasc o tragicomedie în care ne trezim actori ori decor, dar niciodată regizori. Poate doar scenariști într-un motaj circular pe care îl știm dinainte numai pentru că l-am mai trăit odată.
Așa și cu iubirea. Nici măcar nu mai contează de câte ori o greșesc trăind-o pentru că de fiecare dată mă trezesc în aceeași capcană ciudată și amețitoare. De fiecare dată când îmi spun că nu voi mai repeta aceleași greșeli, mă regăsesc în situația de a le reface, pas cu pas, mânat parcă de o pasiune oarbă și perseverentă de a-mi duce sufletul mai aproape de prăpastie. Una imaginară, în care scap fără doar și poate, pentru a mă întoarce apoi deasupra asemenea personajului din Ziua Cârtiței. Și tot ca el, mă trezesc în fiecare dimineață cu melodia aia ce îmi rezonează în cap fără să o pot face să se oprească.
Dacă aș spune că am învățat ceva până acum din toate astea te-aș minți. Am aflat totuși că e în firea mea, în firea noastră de a alege căile cele mai complicate pentru că le credem cele mai facile.
Poate că iubirea are, pe lângă acel ciudat simț al umorului și o veleitate de a persista acolo unde știe că poate înflori, indiferent de deciziile noastre, fără să țină cont de agenda mea încărcată, ori de programul tău de la birou.
Leonard Cohen - In My Secret Life
0 comentarii:
Trimiteţi un comentariu