Om şi chitară

E desprins din altă lume... Umblă cu o chitară şi o mapă albastră plină de coli îngălbenite de vreme. Parituri. Donovan, Hendrix... Ar fi un subiect frumos pentru unul din portretele de pe pagina 16... Cu toate astea nu!

L-am văzut pentru a doua oară acum câteva seri. Am schimbat câteva cuvinte cu el. Gândul că s-ar putea transforma în subiect de ziar m-a speriat. Un bătrânel uscăţiv ce nici în ruptul capului nu îşi arată vârsta, o chitară şi partiturile alea de zeci de ani.

Îşi drege vocea şi scoate instrumentul din husa neagră. Pare desprins din visele de tinereţe ale tatălui meu... Vârsta, mişcările muşcate poate de reumatism nu îl opresc să îşi strângă chitara în braţe cu o graţie demnă de vederile Hallmark. Pare parte din el, mâinile albe îi ating corzile uşor iar sunetul se naşte în secunda aceea. E divin. Îmi las aparatul de o parte şi, cuprinzându-mi capul în mâini îl ascult. Nu ştiu melodia, dar faptul că o cântă cu atâta pasiune mă face să o ador. "Vă rog să mă scuzaţi, în seara asta mă chinuie o răceală. Se putea şi mai bine", spune el la sfârşitul melodiei.

E tipicar şi perfecţionist. L-am mirosit de data trecută. Şi extrem de rezervat. Cu toate astea, atunci când îşi atinge chitara o nespusă explozie de talent asaltează aerul.

E scump la vorbă şi totuşi l-aş putea face să îmi spună ceva, să îmi povestească ceva despre el. Gândul ăsta mă bântuie atunci când se aşează pe scaunul din spatele meu. I-aş putea intra pe sub piele, l-aş putea convinge să îmi povestească lucruri ce m-ar fascina zile la rând, dar care nu ar putea fi redate nici în ruptul capului în cele 2400 de afurisite de semne...

Aflasem că e una din rarele fiinţe care nu posedă un telefon mobil şi că, dacă vrei să stai de vorbă cu el, îl poţi găsi în parc în zilele frumoase. "Îl recunoşti după chitară şi după seninul netulburat din ochi...", mi-am spus eu.

Unii oameni, ca bătrânelul pe care tocmai îl ascultasem, sunt ca nişte enigme ce nu ar trebui deloc cercetate. Doar admirate. Şi pentru că omul acesta e atât de special mă tem că mulţi nu l-ar putea înţelege. E atât de preţios pentru noi pe cât sunt partiturile acelea vechi pentru el. O parte dintr-un trecut mai bun, mai liniştit, mai plin de pasiune, înţelegere şi iubire... Unul pe care nu l-am trăit, dar l-am simţit în seara aia.

Am aici o melodie care spune totul despre asta.