Dincolo de bariere suntem noi. Eu la un capăt de drum, tu la altul. Pe mijloc, linia unei vieți despre care nu știm de unde vine și nici unde se oprește. Cu toate astea, noi doi, într-o dimineață de septembrie am trecut cu ochii închiși peste linia asta, ne-am dat mâna și …
Îmi amintesc ziua aceea așa cum mi le amintesc pe toate. Magnetismul acesta ce s-a născut cu ani buni în urmă între noi a crescut și a scăzut asemenea unei sinusoide pe care din când în când reușim să o calculăm.
Nu știu ce e cu noi și unde ar trebui să ajungem. Nu știu nici măcar în ce punct, crescător sau descrescător a ajuns sinusoida magnetismului nostru.
Știu doar că de multe ori mă descopăr rostindu-ți numele atunci când poate nu ar trebui.
Știu doar că sunt zile în care nici o altă privire nu se poate compara cu a ta.
Știu doar că dacă sunt cuvinte ce au rost atunci singurele cu rost ar fi cele rostite de tine…
Am trecut de bariere, iar linia vieții despre care nu știm de unde vine și nici unde se oprește trece acum prin sufletele noastre…
0 comentarii:
Trimiteţi un comentariu